Tacere. Privesc cum fulgi infinite de nea se reunesc cu pamantul. Fiecare diferit si unic in felul lui. Atat de simpla si pura e senzatia lor de cadere, atat de libera... Imi reaminteste de copilarie.
Au trecut 80 de zile de cand ne-am vazut ultima data. Iti mai aduci aminte de mine? Aceea copila agitata, rasfatata si grabita. Oare cum va fii la primul contact? Ma intreb daca va mai fii acolo aceea privire profunda... de care privire vorbesc? Una singura, in care ne ametim o clipa (totul atat de intim si detasat), aceea sclipire care nu dureaza mai mult de o clipire, adica uite-l, persoana pe care iubesc. Si apoi totul revine la normal, se continua ritualul gesturilor si cuvintelor cand esti in public.
E genul de privire care, daca o traiesc poate sa ma ignore o vreme, nu conteaza, mi-am trait extazul. Cum e aceasta privire? Bataile inimii isi pierd calmul, pum-pum pum-pum pum-pum.... E o marturisire "te iubesc" nici mai lunga si nici mai insistenta decat ar trebuii ca sa se rosteasca in cuvinte. Sincer, cred ca sa o sa fie acolo.
Am plutit atat vreme, dar de fiecare data m-am intors inainte sa fie prea tarziu. E ca o fuga de realitate. Ce aveam noi era un vis. Dar un val mi-a luat visul, lasand in urma un puzzle pe care numai impreuna il putem scoate la capat. Ai vrea sa ma ajuti sa-l asamblam?
M-am schimbat, m-am imputernicit. Dar inca nu sunt pregatita, inca mai limpezesc trecutul, cautand raspunsuri.
O sa plutesc in continuare, o sa ma las dusa de acel "val", nu o sa insit cu nimic. Vreau ca tu sa ma vrei...
P.S: I know you still love me.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu